Șuba (Marin Sorescu) vineri, aprilie 09, 2010

Florea Ciugulea umbla- umbla de la o vreme c-o șubă mare.
Se vedea că nu fusese făcută pentru el.
Și-l întâlnește lelea Ioana.
Ia lelea Ioana seama șubei, și-ncepe să se crucească.
-- Mă, nene, de unde-o ai dumneata, că-i a lui tica,
De l-am îngropat cu ea astă-toamnă.
Cine a avut inima aia
Să-l lase gol în tron?
Începe să plângă, se gândea
Cum o fi tremurând mortul în groapă...că ei îi făcuseră
Tot rostul...

Ăla a spus drept că-l scosese pe Păun Murgășanu. El cu muierea
Și-i luaseră șuba, dar începuse să cam prindă mucegai.
Au lăsat-o două, trei luni în pădure,
Atârnată, să se scuture de viermi, s-o plouă, s-o ningă,
Să se curețe și la urmă a îmbrăcat-o el, că-i venea bine.
A mărturisit și-a zis bodaproste.

Nevastă-sa, Predoana, dezgropa și ea singură, dar numai femeile.
La două-trei săptămâni săpa ca după comori și le
Lua ce aveau mai frumos: vâlnicele de-alea frumoase,
Zăvelcile -- c-așa se-ngropau, scurtecile,
                                                        de li se mai zicea și cațaveici.
Apoi cămășile cu boboci mari pe poale,
De veneau până la glezne...

Era modă frumoasă pe-atunci, și prin morminte la fel,
                                                 la-ntrecere cu ce era pe-afară,
Femeile moarte foarte gătite, împopoțonate,
                                                  cu ce-aveau mai scump.
Asta a lui Ciugulea era curioasă și-și băga nasul
                                                să vadă cum se mai poartă,
Cam care e pulsul modei în adânc.

                                 (Șuba, Marin Sorescu, vol. La lilieci 1973)