Cateva schimbari

     S-a incheiat o etapa... ciudat, cand am terminat facultatea, acum ceva ani in urma, nu am simtit asa. De masterat nu am avut nevoie, nu a fost nici necesar si nici obligatoriu, dar l-am simtit mai important decat licenta. Poate ca l-am asociat subconstient cu sarcina si copilul, nu stiu. Dar cert e ca la final sunt multumita. Lucruri noi spuse de oameni vechi. Pe mine singurul lucru care ma impulsioneaza si ma determina sa reusesc e recompensa. La pedeapsa devin incapatanata, refuz si renunt. Dar la "conditionare pozitiva" ma mobilizez si inving. Nu sunt modesta si nici nu vreau sa fiu. Mi-e bine. Mi-ar fi mai bine daca ar urma un doctorat. Nu stiu daca am mai spus-o, dar niciodata nu am fost de acord cu studiul de dragul diplomei. Mai bine ramai fara scoala, dar om, decat cu scoala si subuman (a se citi snob sau prost fudul). Preferabil e om cu scoala totusi. Deci, cum ziceam, consider ca lucrurile se fac la timpul lor, dar timpul asta nu e dat de varsta, ci de constiinta. Azi, in Romania sa faci un doctorat e aproape simplu daca ai bani destui. In fine, ideea e ca in sfarsit cred ca pot sa ma inham la inca 3 ani de scoala, cu doua conditii: sa fie gratis (buget sau chiar bursa) si sa fie un subiect ales de mine, nu dat de un prof la intamplare, doar ca sa ingros depozitul de hrana pentru soarecii de biblioteca. 

   Iar m-am lungit intr-un mod prea plictisitor si banal. 

Azi ploua norvegian. Acum ceva timp am realizat ca ploaia este frumoasa daca stii sa o accepti. Nu ploaia scurta de vara, nu ploaia torentiala si rapida, si nici ploile reci de toamna. Ci toate ploile astea la un loc si mai mult, ploaia lunga si nesfarsita, ploaia de zile si zile, ploaia pe care o canta Ana Blandiana intr-una din poeziile sale. 

  Mi-e dor sa scriu si mi-e ciuda ca am renuntat la poezie. Poate Camil Petrescu avea dreptate. Nu stiu daca am fost vreodata cu adevarat cu inima in poezie. Stiu ca daca vreau sa scriu, pot. Dar nu vreau tocmai pentru ca stiu. Si ma pedepsesc citind bloguri lirice.