Film si viata

   Am revazut un film vechi... o comedie romantica... film cu si pentru adolescenti. 

   Astazi m-am privit cu alti ochi! Ea are 25 de ani... eu am 25 de ani. Ea si-a "repetat" un fragment din viata de licean. Eu, zilnic, repet alegoric aceiasi ani. Ea a fost o tocilara ("geek") neinteleasa si fraiera! Eu... hmmm... poate ca am fost ca ea. Memoria mea refuza sa-mi arate clar varsta cea "de aur". E ca si cum as privi totul prin ochelari din aceia grosi, "fund de sticla". Dar inima imi spune ca asta am fost. Nu o tocilara, doar un "geek". Ce incerc azi? Sa repet ca in mitul lui Sisif, o perioada pe care am urat-o? Nu eram fericita, nu eram cool, nu eram favorita. Eram doar o fraiera ciudata... o rockerita care se simtea bine doar prin biblioteca si singura, prin parcuri. Si  chiar daca aveam prieteni, niciodata nu eram multumita, mereu "migram", mereu ma plictiseam de oameni. Ea are o slujba buna si este perfectionista. Eu sunt la fel. Ma reintorc in liceu zi de zi punandu-mi o masca. Acum sunt admirata, dorita, invidiata, cool?! Nu stiu! Nici nu vreau sa stiu... Stiu doar ca simt un surogat de satisfactie cand ma implic atat de mult in rolul asta de adolescenta incat nu mai stiu daca-mi face bine sau rau. Uneori ma simt obosita. Eu nu mai simt nevoia problemelor si pasiunilor adolescentine. Am trecut peste ele, le-am trait si m-au marcat. Nu vreau sa mai repet aceleasi experiente. De ce atunci de bunavoie inima mea se deschide acelorasi copii neintelesi, parasiti de parinti sau de iubit/a, chinuiti de o viata grea, de saracie sau de prea multi bani si prea putina dragoste?! E imoral sa ma implic atat de mult? E imoral ca relatia asta oficiala sa se preschimbe in prietenie?... nu stiu... uneori simt ca da! Nu imi doresc noi prieteni... nici pe cei vechi nu prea-i doresc. Nu am nevoie de oameni si totusi am. Am nevoie de acceptarea lor pentru a ma simti tanara? Rational imi raspund: nu, sigur... ma simt chiar prea tanara. Subconstientul imi zice: poate ca da, poate ca doar intre ei vei fi libera! 

  Concluzie nu am la gandurile astea. Poate ca-mi veti da voi vreun raspuns. Eu doar m-am regasit in filmul asta... in mod direct, dar si in oglinda!