piesa de stare

Goran Bregovic & Athens Symphony Orchestra & Chorus - ''Balkanica'' - ''Man from Reno''

Asculta mai multe audio diverse

joi, iunie 04, 2009

Vineeeeee Ciiiircuuuuul!


Un cort mare si special a crescut in parcarea de langa stadionul Dunarea. E mare pentru ca nu e un simplu cort, ci e Cortul Circului. E special deoarece este inconfundabil, provoaca aceleasi reactii oamenilor mici si oamenilor mari de cand a aparut in ograda omenirii si asa cum apare, in acelasi mod dispare lasand o umbra de nostalgie pe fruntile celor care l-au vazut.
Prima data vin afisele si "masina" care urla in tot tinutul despre marele eveniment.
Apoi, caravana metalica inchide intr-un cerc semi-transparent minuni si mistere poftite mai ales de copii.
Apare cortul, iar omul se intreaba: ce-o fi in spatele cortinei? ce ascunde panza gigantica? Desi toti stim raspunsul, intrebarea ramane dulce pe limba si amara in suflet... este, poate, copilaria pierduta.
In mare parte circul care trece pe la noi este sarac, trist, cu animale schiloade, chinuite. Oricum ar fi el este circ, iar noi ne dorim sa vedem leii, serpii, elefantii, camilele, clownii, iluzionistii, contorsionistii si alte vietati asemenea lor. Numai ca biletul este prea scump, iar afisul doar partial corect (caci serpii si contorsionistii lipsesc din spectacol), si noua nu ne da mana sa cumparam doua ore de zambete, mirare si emotii. Dar, din cand in cand mai apare si cate un circ de 5 stele. Si atunci, oricat ar costa, ne dorim sa fim acolo, sa mangaiem girafele cu privirea, sa radem cu gura pana la urechi de clownul tont si sa ne acoperim ochii atunci cand zboara trapezistul... si poate sa inghitim pop-corn si bomboane colorate.
Asa ca sambata seara, printre multimea de prichindei cu ochii mari si degetul aratand spre tigri, voi inainta surazand cu toata inima in tribuna circului.

0 comentarii:

 

ZED