Sagetator
Planeta dominantă: Jupiter, planeta exceselor şi a glumelor proaste.
Animalul sacru: grangurul
Personalitate: Săgetătorul este un inconştient optimist, a cărui specialitate este datul cu bâta în baltă: scoate perle după perle cu un aer de savant atotştiutor, face glume proaste şi râde tot timpul fără rost. Este un snob care-şi poartă hainele cu etichetele pe-afară. Promite marea cu sarea, dar când trebuie să-şi ţină promisiunile este lovit de amnezie. Adoră maşinile, pe care le conduce cu plăcere şi cu mare viteză, în cei mai falnici pomi de pe marginea drumului. Dacă nu le conduce el, face orice pentru a sta pe locul de lângă şofer.
Fiindcă se crede cel mai bun în toate, se bagă în bucluc şi trece razant pe lângă dezastre. Scapă însă cu bine, căci beneficiază de clauza berzei chioare, care i-a fost acordată pentru a nu rămâne horoscopul cu doar 11 zodii. Când se îndrăgosteşte, iubeşte cu foc, din toată inima. Problema e că, având o inimă foarte mare, alesul sau aleasa se poate trezi într-un ventricul teribil de aglomerat.
Pe scurt orice săgetător veritabil este:
• mincinos profesionist
• leneş
• beţiv
• snob
• glumeţ până la capăt, chiar şi atunci când dă maşina peste el
• inconştient
Meseria potrivită: parlamentar, stomatolog, sociolog, pocherist, paraşutist, turist.
Pizza magică: Hawaiana.
Medicamentul norocos: laxativele
Interesanta descriere si reusita as putea spune. Cine doreste mai multe zodii, intrati aici.
piesa de stare
Goran Bregovic & Athens Symphony Orchestra & Chorus - ''Balkanica'' - ''Man from Reno''
Asculta mai multe audio diverse
Asculta mai multe audio diverse
3 comentarii:
vezi ce zice la balanta virgina ç)
hihi... ce coincidenta
Trimiteți un comentariu