Furt de identitate

     In general expresia furt de identitate o intalnesti in filme. De obicei nu-ti pasa de ea, nu te atinge, nu te prejudiciaza. Nu ti se intampla tie si chiar daca ar fi asa, n-ar fi mare lucru, nu? Caci ce e de furat in fond? Bani nu prea sunt in conturi... poate doar vreun credit sa apara pe undeva, dar se poate rezolva daca mergi cu buletinul pe la politie si declari... in fine, mare pericol nu pare a fi. Totusi tipul asta de viziune e gresit. Caci identitatea nu reprezinta doar legatura cu banii pe care ii detii. Problema intervine si atunci cand cineva care-ti fura identitatea nu are ca scop furtul implicit de bani, ci doar de imagine. Tu cel nou e un tu care poate fi imoral, crud, execrabil, prost, enervant, vulgar... deranjant pentru ceilalti si mai ales pentru tu cel real. Nu cred ca s-ar supara nimeni daca cel care isi insuseste imaginea ta ar fi vreun filosof adept al eticii si culturii inalte. Numai ca lasul se foloseste de imaginile furate pentru a-si satisface frustrarile, complexele si fanteziile josnice. El nu e in stare se afirme cu propriul sine, el nu are capacitatea sa inteleaga unde greseste... el este un impotent in toate sensurile cuvantului.

 Si atunci care ar fi solutia? Caci o data descoperit, individul nu va renunta. Tu poate ca iti vei redobandi dreptul, dar restul? Dar urmatoarea victima? Cum poate fi oprit un astfel de maimutoi? Poate ca doar platindu-i-se cu aceeasi moneda... sau poate ca nu...