Miroase de pe-acum

 Credeam ca vara asta nu voi pleca nicaieri. Ma gandesc la doamna care m-a invatat sa nu-mi mai fie frica. Singurul om din viata mea care a stiut sa ma invete ca marea nu ucide, doar frica. Ma gandesc la caini mari si negri, la Terra Nova. Pentru doua zile voi uita de pisici albe si moi si voi cauta ochii blajini ai "ursulanilor" ( e ca si cum as intra putin in Lumea de Margine a lui Paul Stewart). Vad o terasa cu muzica buna, cu hamac si oameni inteligenti, departe de zgomotul turismului. Visez la crabi mici, negri, ascunsi pe sub stabilopozi si la guvizi cu mujdei. Merg printre miile de scoici esuate in cautarea unei cochilii  sidefate.
  Nu-mi voi lua nici ceasul, nici aparatul foto, nici vreo bratara. Ma voi trezi langa valuri si voi adormi in sunetul lor. Voi cauta un magnet de frigider-broscuta, asa cum mai am unul acasa, pe care il voi darui.
 Maine plec la 2 Mai.