O aventura

Am venit de la munte. Concluzia? Preiau vorbele unui prieten " nici daca as fi dormit o saptamana, nu ar fi fost atat de relaxant!"

Uneori e necesar sa iesi din "normalitate", din obisnuit, din ceea ce faci zi de zi. Am plecat si sambata dimineata am ajuns la Brasov. Pana acolo am cunoscut un baiat la vreo 20 de ani, in gara la Buzau. Era foarte curatel imbracat si ingrijit. Am crezut doar ca e un "calator". De fapt era un tip orfan care nu avea unde sa doarma. Terminase liceul cu note mari(in timpul anului dormea in caminul liceului, iar in weekend si vacante era dat afara pentru ca internatul se inchidea) si intrase la facultate in Bucuresti(agronomie, protectia mediului). Pe timpul verii muncise la mare, iar ceea ce m-a impresionat era faptul ca se considera norocos. Povestea ca lua bataie uneori de la politia din gari, ca umbla prin tara cu trenul, gratis, si ca invata oricat de mult putea...stia sa-ti intre sub piele... Apoi, in gara din Brasov, dimineata, am realizat ca uitasem localitatea in care trebuia sa ajung (seara o aflasem). Baterie la telefon nu prea mai aveam. Riscam sa se inchida in orice moment. Problema era ca nici telefoanele celor care stiau locatia nu aveau semnal(caci ei erau deja ajunsi). Asa ca m-am dus la harta electronica si am ales din doua rute. Stiam ca trebuie sa plec in jur de ora 8 dimineata, cu un personal si mai stiam ca localitatea incepa cu "sh". Dintre toate trenurile care plecau intre 8 si 8 jumate doar doua pareau a fi bune: cel spre Sighisoara si cel spre Fagaras(restul se indreptau ori spre Sf. Gheorghe ori spre Buzau sau Bucuresti). Asa ca am luat haltele la rand. Am descoperit ca spre Fagaras era o localitate numita Sercaia. In sfarsit recunoscusem numele! Am luat bilet si m-am urcat in tren. Problema era ca si acest sat avea o gara statie si o halta. Am ales sa opresc in halta deoarece acolo era satul propriu-zis...gresisem alegerea!) Ajunsa in Sercaia, incepea adevarata cautare. Pana acolo stiam amanunte, dar in rest nici eu nu mai stiam decat faptul ca in locul cu pricina se puteau aseza corturi. Asa ca primul impuls a fost sa merg la Primarie/ Consiliul local pentru a vedea daca ei stiu ceva de vreun "festival". Totul era pustiu. Un singur muncitor, in curtea primariei, mi-a spus ca primarul plecase sa cumpere niste spuma nu's de care. Am mai intrebat pe ici pe colo, tineri care pareau mai dezghetati (cu toate ca nu aveam sperante, eram totusi "la tara"). Dupa vreo jumate de ora am realizat ca nimeni nu stia nimic si ca solutia e sa ma intorc in Brasov (la festivalul de Jazz). Am stat la "ocazie". Nu a oprit nimeni. M-am intors in halta! Chiar cand sa ajung la calea ferata vad doi baieti care aratau cam ca niste ascultatori de rave/ electronica. Ei mi-au spus ca vin de la party (deci nu era festival...) si ca aveau treaba in Brasov, dar locul se numeste Poiana Narciselor si era la vreo 10 km de unde eram noi. Si ca trebuia sa opresc in statie, caci mai salvam vreo 3km si era mai sigur ca intalneam pe cineva care ar fi stiut. Incet, incet ma indrept spre sat(Vadu sau cam asa ceva) si opreste sa ma ia o masina. Toate incepusera sa mearga bine. Ajung in sat, cobor(caci soferul avea alta destinatie) si plec spre Poiana. La iesire din sat o batrana imi spune ca sunt vreo 6 km si ca pe drum sunt caini de la turmele de oi....zic: "Doamne! in ce m-am bagat?", dar continui sa merg. Nici nutrecusem bine de ultima casa, ca apare o masina cu niste tipi care veneau de la party. Opresc si ma intreaba unde merg...nu le facusem semn, dar m-au vazut cu rucsacul in spate, cort, alea-alea! Mi-au zis ca ma iau ei, dar ca intai trecem pe la un chiosc sa luam apa. De aici incolo totul a mers uns!

Ajunsa in Poiana nu-mi venea sa cred: peisaj de vis! muzica pe fundal: aflu ca era doar psychedelic trance (chill) si goa. In rest liniste. Nimeni nu urla, nu se manifesta violent sau macar in asa fel incat sa iasa in evidenta...lumea manca(era deja pranzul) si ce m-a mirat foarte tare: peste tot apa! Multe sticle cu apa! Oamenii beau apa! Pe ici, pe colo cate o bere, dar in mare parte apa!....Toata ziua s-a auzit sunetul goa! Acolo era amplasata o scena. Uneori, in fata scenei, oameni asezati pe iarba ascultau muzica. Altceva care m-a mirat: si atunci cand fumau nu aruncau chistoacele la intamplare, ci le asezau prin vreun sac de gunoi improvizat. Am aflat incet incet ca cei de acolo sunt o comunitate mica, ecologista. Ca petrecerile trance se desfasoara de obicei in natura, ca nimeni nu judeca pe nimeni ca cer liniste si ofera liniste( cu exceptia muzicii in sine) si ca vor libertate. Stilul vestimentar nu prea ma atrage, poate nici principiile mistice ale celor pasionati foarte puternic de aceasta cultura, dar in mare parte totul m-a impresionat placut. Am aflat ca un mare festival se numeste Boom si are loc in Portugalia, iar altul Transylvania Calling (www.transylvania-calling.com). Noaptea, lumea se aduna la scena si danseaza. Chiar daca ascultam pentru prima data muzica asta, fara sa vreau simteam ca intru in ritm, ca vreau sa dansez. Obosita fiind, nu am stat toata noaptea. Dar, in cort, am simtit la un moment dat ca vreau sa ies si sa dansez. Asa de puternica era atractia provocata de muzica.

Mi-a mai ramas o amintire puternica: unul dintre baieti a afirmat: "Oare este aici cineva beat (de alcool)?"...si apoi am ras cu toii...nimeni din toata adunarea nu era beat!

Duminica am strans si am plecat.

Ce-mi doresc? Cu siguranta sa ajung la anul la Transylvania Calling!