piesa de stare

Goran Bregovic & Athens Symphony Orchestra & Chorus - ''Balkanica'' - ''Man from Reno''

Asculta mai multe audio diverse
A apărut o eroare în acest obiect gadget

miercuri, septembrie 24, 2008

Pentru un prieten...

Ce fel trec anii...si oglinda parca tot aceeasi imagine arata! ce am invatat in 25-26 de ani? Ca eu sunt eu, ca viata mea e unica, desi multora li se intampla ce patesc eu, multi au aceleasi opinii despre aceleasi lucruri, multi sufera la fel, se bucura la fel, pierd la fel ca mine. Sunt acelasi sau altul? Acum spun: nu voi mai repeta greselile din trecut! Voi fi mai calm, mai atent, mai fidel, mai matur. Ce fac? ma schimb acum? M-am schimbat fara sa realizez? Sau doar imi zic si sunt acelasi? Nu stiu, dar poate ca voi sti la sfarsitul vietii. Sau: stiu, acum stiu ca nu mai sunt copilul "de atunci". Si totusi... sufar la fel! Desi incerc sa iau atitudini corecte, aceeasi inima imi indruma pasii, aceeasi ratiune ma obliga sa analizez si sa gasesc solutii. As putea afirma: dar gandirea mea nu mai e la fel, am experientele din care am invatat! Si iar zic: inima e aceeasi! Ce vreau acum? Altceva decat ce voiam atunci? Sau imi doresc acelasi lucru dar prin alte metode, alte situatii?! Sunt intrebari la care le stiu raspunsul. El(raspunsul) este aici, in mine! El traieste in ceea ce fac eu clipa de clipa. Cine sunt eu? nu are rost sa-mi raspund. Si daca scopul scuza mijloacele acum, cine ma judeca? cine are dreptul? important e sa ma accept asa cum sunt!

3 comentarii:

surferb spunea...

Vin eu cu sfaturi ;)
Nu-ti pierde timpul cu "cine sunt eu?", trec niste experiente pe langa tine de nu-ti imaginezi. Important e ca esti si ai capacitate de adaptare. E singurul tau atribut constant. Principiile nu pot fi absolute, n-au aplicabilitate in orice situatie, de aia zic, parerea cum ca ar exista exceptii de la regula e falsa. Avem doar cazuri particulare, unice, care pot fi interceptate bine sau prost in functie de ce alegem.
Acuma nu zic sa traim dupa ureche insa cateva percepte morale sunt arhisuficiente. Iei decalogul biblic si nu mai ai nevoie de nici un tratat de etica, aplici, dar nu strict, cam ce iti convine de acolo si e ok.
Tinzi spre perfectiune? Pierzi timpul. Te scalzi in mediocritate? Daca reusesti sa speculezi unele oportunitati, s-ar putea sa ai surprize placute. Dar nici asta nu e o regula :)
Pana la urma e o problema de evolutie si adaptare.

Docica spunea...

merci de:
1. comentariu
2. sfaturi
3. ca am mai gasit un om destul de inteligent in tara asta!

Dar: textul era o dedicatie unui prieten...nu este vorba despre mine aici, ci despre cineva a carui ziua de nastere este astazi! Apoi intrebarile alea au un raspuns pe care l-ai trecut cu vederea: tocmai asta am zis si eu! Nu e necesar sa intreb "cine sunt eu", ci sa "ma accept asa cum sunt"! Oricum, problema aici are mai multe intelesuri pentru mine si pentru persoana in cauza. Lacul e mult mai adanc decat pare!

surferb spunea...

Acceptarea sinelui e inertiala actului de a trai. Existi, constientizezi ca existi si nu ai nimic impotriva inseamna ca te accepti. Nu-ti mai place jocul? Stingi lumanarea.
Eu spun ca si sinugigasii in marea lor majoritate nu-si propun sa reuseasca. E doar o forma extrema de a atrage atentia. Dovada? Putini din cei care au esuat mai repeta aventura.
De fapt cand incepi sa-ti spui "sunt naspa, nu ma mai suport", e doar expresia nevoii de schimbare. Restul e dramatizare.
La multi ani amicului tau.
Ca injectie de optimism pune-l sa asculte Parazitii :)

 

ZED