Acum cateva zile mi-am amintit de un bun prieten. Ne cunoastem de pe la 16 ani si o perioada am batut strazile impreuna. Ca adolescenti, ne bagam in multe belele. El excentric, eu excentrica...neintelesi, ce draq! Lasand gluma in urma, va spun ca o perioada "strazile" noastre au cotit in sensuri opuse. Ne vedeam mai rar, vorbeam mai rar. De curand l-am reintalnit si am avut cateva iesiri "downtown", cum spune englezul! Simt ca ma leaga de el mai mult decat o prietenie veche. E ceva ce am impartit intr-un moment de criza. Totusi acest lucru nu m-a determinat sa tin legatura cu el. Ne vedem? OK! Nu ne vedem, iarasi OK! El mi-a spus ca trebuie sa se opereze pe cord. Pe moment lucrul acesta m-a ingrijorat, dar apoi l-am trecut cu vederea. Zilele astea, asa, fara niciun motiv anume l-am sunat. Nu mi-a raspuns. Nu am mai incercat. Deodata am simtit ca vreau sa-l sun, eu nefiind genul care suna pe cineva fara motiv. Asta simteam eu: un blanc total. Doar ca voiam sa-l sun! Am lasat lucrurile asa cum au fost. Ieri l-am vazut pe mess. Mi-a zis ca operatia reusise, operatie care avusese loc in perioada in care-l sunasem eu. Mi s-a parut foarte "suava" (daca ma pot exprima asa) aceasta intamplare. Stiu acum ca asta doream: sa fiu langa el, sa-i fie bine. Sa fi fost doar telepatie?
Determinata de un comentariu la un articol anterior, incep cateva randuri despre sinucidere. Pentru a nu-i raspunde acolo, ii voi raspunde aici (pt. surferb):
nu am incercat sa privesc niciodata sinuciderea din punct de vedere filosofic. cel mult am privit-o social (facnd exceptie analiza religioasa si psihologica). Nici acum nu ma atrage aceasta idee. Poate ca nu e in firea mea sa filosofez pe aceasta tema sau sa analizez. Prefer sa observ si sa "ma mir"(platoncian). Oricum, tin sa te contrazic intr-un fel: s-a observat ca majoritatea sinucigasilor sunt recidivisti. Cei care o fac DOAR pentru a atrage atentia, de obicei nici nu-si pun viata in pericol cu adevarat. Ceilalti printre multe alte motive il detin si pe acesta -- atragerea atentiei. Dar acest motiv nu este unic si nici macar dominant.
Si daca tot sunt la subiectul asta vreau sa-mi amintesc de un prieten. Depresiv si alcoolic a incercat sa se sinucida. S-a aruncat in fata trenului. Nu numai ca a trait, dar a scapat doar cu o coasta rupta si juliturile de rigoare. Culmea: l-au scos de sub locomotiva, de se mirau doctorii ca de o minune! A trecut apoi printr-o perioada "buna". Facea tratament, renuntase la alcool si-mi zicea ca simte ca s-a nascut a doua oara.
Concluzia: m-a sunat intr-o zi si mi-a spus ca pleaca la o cursa ilegala de masini ... si ca spera sa nu se mai intoarca. Nu stiu daca s-a mai intors. Nu mai stiu nimic de el. Poate este in viata, poate nu.
Sinucigasii, in marea lor majoritate, sunt recidivisti.
Camerele 360 de grade ajung la senzori 8K
Acum 15 ore
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu