Cat de mult ne dorim sa cunoastem macar din cand in cand viitorul? Sa stim ce se va intampla peste o ora, peste sase ore, maine, sapatamana viitoare sau peste un an?! Uneori, ca niste copii, ne alintam in fata destinului si am voi sa aflam ce ne rezerva viata.
Citind Mana stanga a intunericului, de Ursula K. Le Guin, am dat peste o informatie care mi-a amintit de geniala opera Dune (Frank Herbert); nu ca nu ar fi fost comparata inainte cu Dune... M-a facut sa zambesc amar si sa-mi repet pentru a suta oara ca ar trebui sa constientizez fericirea de a trai fara sa intelegi viitorul.
Uitati despre ce vorbesc:
" Dar noi, handdarata, nu vrem raspunsuri. [...] Noi venim aici, in Cetatui, mai ales pentru a afla ce intrebari sa nu punem [...]
--Necunoscutul, rosti vocea lui blanda, neprevazutul, nedoveditul-- pe ele se bazeaza viata. Ignoranta este fundamentul gandirii. Absenta dovezii e fundamentul actiunii. Daca s-ar dovedi ca nu exista Dumnezeu, n-ar exista religie. Nici Handdara, nici Yomesh, nici Zeii Vetrei, nimic. Desi, chiar daca s-ar dovedi ca Dumnezeu exista, religia tot n-ar fi... Spune-mi, Genry, ce se cunoaste? Ce este sigur, previzibil, inevitabil... unicul lucru cert pe care-l stii din viitorul tau si al meu?
-- Ca vom muri.
-- Exact. Nu exista decat o singura intrebare la care se poate raspunde, iar noi cunoastem deja raspunsul... Unicul lucru care face viata posibila este nesiguranta permanenta si intolerabila; in nicun caz cunoasterea viitorului."
Postări
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu