Leapsa: Cinci lucruri din copilarie de care mi-e dor

 Frumoasa leapsa! Amuzanta, melancolica, inedita... O iau de la Sunetu' si o dau cui voieste!

1. Mi-e dor de zilele in care ma jucam in fata blocului cu toata gasca de copii zapaciti: ratele si vanatorii (eram foarte buna la "ferit"), ascunselea (mai ales ca inventasem o alta modalitate in care ne ascundeam... pe echipe), flori, fete sau baieti..., oina, castel 1,2,3... concursuri de cantat si gimnastica sau insirati pe scara blocului ascultam cu sufletul la gura o fata, Marcela, care ne povestea filmele vazute mai ceva ca Ion Creanga...sau iarna cazematele pana cand foamea, oboseala sau frigul ne obliga sa renuntam si sa intram in case. Desi o faceam destul de tarziu, caci nu ne pasa noua de nimicuri precum foame sau frig!
2. Mi-e dor de verile petrecute la bunici, pe iarba, in fata curtii, cand seara tarziu ne strangeam unii langa altii si dupa ce furam prune si zarzare dintr-o curte a unei case parasite ( de fapt doar ca nu locuia nimeni propriu-zis acolo, dar nu era parasita) incepeam sa ne imaginam tot felul de istorii cum ca acea casa era locuita de draci... incepusem chiar sa vedem coarne pe la geamuri... si ca sa nu ne fie frica ne apropiam si mai mult unii de altii... frumos pretext pentru gesturile noastre de indragostiti precoce!
3. Mi-e dor de momentele( eram prin clasa a cincea sau a sasea) in care imi ascundeam romanul cu Tom Sawyer si Huckleberry Finn (imprumutat de la biblioteca) in dulapul cu haine pentru ca mama, disperata ca citeam intr-una si nu-mi vedeam de lectii sau nu-mi faceam temele imi interzisese sa mai citesc in timpul saptamanii!... si mai ales de desenele cu Sandy Belle, Sailor Moon, Captain Planet si Testoasele Ninja... si altele pe care acum le-am uitat.
4. Mi-e dor de luptele interminabile cu fratele meu in diminetile cand noi eram acasa, iar parintii la serviciu. In urma luptelor astea (care la noi erau ceva intre lupte greco-romane si fugaritul a la Tom si Jerry cu tot cu spart capete!) victimele colaterale au fost: nenumarate vaze de cristal sparte, una sau doua lustre stricate, cateva pahare sparte, dar lipite apoi grotesc cu o substanta numita apa de sticla, in speranta ca tata nu va descoperi, masuta de lemn subrezita, colturi de biblioteca rase de pe fata pamantului... si numai stiu, poate doar capetele si picioarele noastre pline de vanatai.
5.  Mi-e dor de zilele in care ne strangeam toti verisorii la cate unul acasa si ne uitam la filme de groaza (acum, filmele alea revazute sunt penibil de banale) sau de comedie, iar unul dintre baieti imita personaje sau chiar persoane reale din viata noastra, cu atat talent si umor incat ma durea burta de ras si imi dadeau lacrimile.

      Vremurile alea s-au dus, dar putem oricand sa resimtim placerea lor daca ne oprim o clipa din alergatul asta dupa bani si cariera si incercam sa traim si sa simtim viata.