Planuri

  
    Sunt într-o lume grotescă. Și nu prea-mi pasă. Poate că alegerile îmi depășesc posibilitățile, poate că fără să știu îmi tai singură craca de sub picioare. Tot nu-mi pasă. Și nimeni nu poate să mă determine să-mi pese. Sunt atât de idealistă încât am devenit nihilistă și histrionică. Sunt atât de naționalistă (fără să fiu ironică!), încât îmi urăsc țara. Nu caut nimic concret. Bănuiesc un război viitor și aceeași lume grotescă repetată până când își va pierde sensul și se va răsturna în ea înseși.
   Poate că voi face un doctorat. Nu mi-l doresc pentru diplomă. Cu atât mai mult nu mi-l doresc de dragul vremurilor modei. Vreau să am certitudinea unei alegeri în pofida avalanșei timpului. Și mai am să termin un roman scris pentru copilul meu încă nenăscut. Documentarea e vastă și durează. E o altă alegere de interior. Celelalte doar îmi înconjoară corpul precum o grădină de vară. Numai că florile se veștejesc iarna. Și răsar altele în loc. Alegeri legate cu sfori de bani.
  Mă simt parte dintr-un tablou de Bosch.