piesa de stare

Goran Bregovic & Athens Symphony Orchestra & Chorus - ''Balkanica'' - ''Man from Reno''

Asculta mai multe audio diverse

marți, iunie 01, 2010

Capul lui Motoc vrem...

 Zilele astea mă simt ca într-o piesă de Cargiale combinată cu nuvela lui Negruzzi.
Pe blog nu prea am timp să scriu. Sunt în șantier. În casă domnește praful, la serviciu e agitație și dezinformare, iar la facultate am intrat în sesiune. Ne pregătim pentru nunta din iulie (cununăm), dar mai ales ne pregătim pentru venirea cu surle și trâmbițe a lui bebe. La toamnă totul trebuie sa fie curat și frumos. Așa că cel puțin jumătate din casă e întoarsă pe dos. Încă nu am instalat aragazul și chiuveta, iar de tavan atârnă patetic un bec prăfuit. Peste tot prafuri colorate: chit, glet, adeziv, ciment etc. Și cum asta nu era de ajuns, se văruiește și pe scară. Așa ca să nu ne plistisim prea tare de mizeria din casă.
 Apropo de mizerie, în învățământ e cu moț! Un sistem mai prost ca ăsta nu știu dacă există. Se strigă peste tot: vrem capul lui Boc! Și daca îl vom primi?! Cred ca vom repeta povestea din Alexandru Lapușneanul: liniște totală, Moțoc mort, iar fiecare se va întoarce acasă la el. Majoritatea celor care nu sunt bugetari nici nu știu exact pentru ce facem grevă. Toți spun: vreți bani! Până și dintre noi au renunțat la idee, la principii. Suntem săraci. Avem datorii. Avem credite, iar băncile nu așteaptă și nu iartă. OK... Ieșim din grevă. Și atunci ajungem la concluzia celor care ne acuză: de fapt o facep pentru bani! Căci nimic nu ne mai înjosește: nici faptul ca rămânem fără locuri de mucă (prin mărirea numărului de ore pe catedră), nici că va trebui să pupăm în fund vreun director pentru a ne angaja, nici că finanțarea pe elev se bate cap în cap cu faptul că nu ni se aprobă un număr anume de clase, deși avem elevi să le creăm, nici că acele așa numite bonuri nu vor mai exista, deși nici nu prea au existat, nici că bani de cărți sau materiale nu există, nici că în CRIZĂ, LA AUZUL CĂ NE MENȚINEM PE POZIȚII, APARE O FINANȚARE PESTE NOAPTE... O SPONSORIZARE IMENSĂ LA CARE NU POȚI SPUNE NU! Nici multe altele din noua lege a învățământului (problema pensionarilor, a concediilor medicale, a concediului postnatal, a multor alte probleme din sistemul asta putred) care ni s-a dat să o dezbatem și apoi a fost aprobată fără nicio modificare. Asta nu e doar bătaie de joc, asta e o țară de retardați condusă de niște siniștri cinici.
  Iar eu stau și mă întreb: mie cât o să mi se reducă?! 25% din salariu, apoi încă 15% din indemnizația pentru copil...numai că va fi o reducere peste alta... deci, mai pe românește: sunt proastă! Sunt foarte proastă că rămân în țara asta, nu pentru că mi se iau bani (căci peste tot se iau), ci pentru că totul se face cu zâmbetul pe buze (ha, ha, ha..ce-mi plac glumele mele!), ambiguu și mincinos (ministri care declară 3 lucruri diferite în decurs de o oră sau li se suflă ce să spună în direct....ne conduce Funeriu...retardatul care nici macar la propriul discurs nu a putut să vorbească de unu singur, ci a avut nevoie de suflători, ca la teatru!). Sunt proastă că nu plec din pseudo-țara asta care nu-și respectă medicii și profesorii. Prefer să mă umilească un străin decât unul de-al meu. Prefer să spăl vasele într-un bar englezesc, decât să mă așez pe scaunul unei catedre din România.
 Nu-i așa că ne asemănăm prea mult cu ciobanul mioritic?... și el a fost la fel de prost! PROST! asta o afirmă o profesoară de română, care sunt eu... și mi-o asum. Prea PROST pentru lumea în care trăim azi!

3 comentarii:

Gopo spunea...

Hei, hei, usurel Simona ...

Stiu ca "aia" sunt o turma de imbecili/hoti/amandoua. Stiu ca pe langa ei mai exista o gramada de tembeli in tara asta.

Iti inteleg la perfectie dorinta de a pleca, de a vedea si altfel de locuri, locuri unde sa nu se mai ia orice la misto. Dar ai grija - emigrantul nu e simpatizat nicaieri. Pe criza asta, si mai putin. Iti trebuie o personalitate aparte, multa rabdare, tarie de caracter si mai ales incapatanare formidabila sa reusesti "afara".

Aliosca spunea...

prostia este mult mai suportabila intr-o limba straina decat este in propria ta limba.
eu raman ferm pro emigrare cu toate ca sunt de acord cu faptul ca e mai greu sa reusesti stiu ca nu este imposibil. jeg elsker Norge!

Monica spunea...

Se cunoaste ca il urmaresti pe Badea :)

 

ZED