Raspunsuri cu R de la refuz

     Tot ce tine de starile mele implica la un moment dat un refuz. E mare lucru sa ai puterea sa spui nu. Problema e ca uneori o striga subconstientul. Care este limita? Pana unde tine de sinceritate si unde incepe refuzul de a fi sincer cu tine insuti? Este un fel de travaliu moale in care nimeni nu se simte vinovat.
    De ce nu-mi plac sarbatorile de imprumut? De ce nu scriu cu diacritice? De ce nu sunt constanta? De ce m-am oprit din scris? Pentru ca refuz.
    Refuz sa traiesc lucruri lipsite de substanta pentru mine... pot sa admir, pot sa apreciez, pot sa inteleg. Dar nu pot sa-mi asum o credinta in care nu am radacini, in care amintirile copilariei sunt inexistente si mai ales peste care s-a suprapus un lup economic prea rapace.
    Refuz sa ma incadrez cu totul in reguli. Am nevoie de o exceptie, de exceptia aia care confirma regula.
    Refuz sa ma plictisesc. Poate ca un amestec de masochism si vanatoare de emotii ma fac sa schimb mereu stari, prieteni, distractii, locuri, relaxari, solutii, promisiuni.
   Refuz sa ma complac intr-o literatura de sertar. Ori totul, ori nimic. E un gir pe care mi-l acord eu insami si pe care trebuie sa-l respect. Cum spuneam, si tacerea e un raspuns.
 Poate ca maine voi scrie despre bucurie.